•   Postat de Cristiana Patru
• 23/07/2018

Adrian Constantin Boureanu: Daca nu te apuci de pictat, macar intra in muzee!

---

Adrian Constantin Boureanu: ,,Sunt un pic, un oarecare"

 

Viata de artist plastic poate fi uneori dificila. Arta este din ce in ce mai putin apreciata, insa oamenii pasionati isi fac loc in inimile noastre cu lucrari de suflet care ne incanta atat privirile, cat si simturile. Un astfel de om este si el, Adrian Constantin Boureanu, un caracalean nascut in 1956, care nu a renuntat la talentul sau, indiferent unde l-a dus viata.

Adrian Constantin Boureanu, Autoportret. Foto: arhiva personala

Adrian Boureanu nu este un pictor ca oricare altul. ,,Talentul l-am mostenit de la neamurile din partea tatalui. Bunica mea picta teracota, iar un frate de-al ei a fost sculptor. Se poate ca acest talent sa fie mai adanc decat cred eu. Cand eram mic, desenam non-stop. Le desenam colegelor ca sa le impresionez, iar baietilor, pentru ca erau camarazii mei", si-a inceput Adrian Boureanu povestea.

Artistul a avut expozitii internationale la Linz, Austria (1980), Oxford, Anglia (1982), Paris (Galeria ,,Atlantide de 5 sens"), 1991; Tilburg, Olanda (2001). A participat la numeroase expozitii de grup internationale: Budapesta (1980), Belgrad (1980); Arezzo, Pescia-Pistoia, Italia (1982; 1983); Bessancourt, Franta (1991); Pontoise, Franta (1992); Montigny, Franta (1995). In tara, a mai deschis expozitii personale la Caracal (1975, 1990) si Slatina (1979, 1994) si a participat cu lucrari la expozitii de grup la Caracal, Brasov, Bucuresti si Oradea. Este prezent in ,,Lexikon der Exlibriskunstler", de Manfred Neureiter, 2009.

A fost dintotdeauna un rebel, a renuntat la scoala pentru pasiunea si talentul sau. ,,Primul tablou reusit a fost un autoportret, pe care comunistii l-au intitulat ,,Sudorul" pentru ca reprezenta o fata plina de lumina. Pe acea vreme trebuia sa iti alegi una din temele lor preferate: fabrici, uzine, pace, copilarie, proletari. Am trimis la un congres de grafica de la Brasov cateva lucrari si au inceput sa ma contacteze din strainatate. Mi-a scris un pictor italian. Atunci am devenit suspect pentru Securitate si au inceput sa ma urmareasca. La 19 ani, am parasit scoala si m-am angajat pe santier la Drobeta Turnu Severin. Am vrut sa devin muncitor", a spus pictorul.

Dupa Revolutie, a vrut sa guste libertatea si a plecat in Franta. S-a intors in tara plin de speranta, pregatit sa le ofere romanilor picturile sale. ,,Dupa Revolutie, am plecat in Franta. Am avut o expozitie la Paris, iar lucrarile mele au fost apreciate. Mi-au propus sa ma mut acolo, dar am refuzat; m-am intors acasa cu speranta ca libertatea castigata va schimba lucrurile. Nu se castiga bine din arta, pentru ca generatiei asteia ii plac smucelile. Pictura costa, eu traiesc la limita si fac de toate, de la pictura la grafica", a explicat Adrian Boureanu.

Cu ajutor tehnic, dai impresia ca esti cosmic, cand de fapt esti cat o gamalie...

,,Sunt un pic, un oarecare", spune despre sine. ,,Chiar cred asta pentru ca, atunci cand fac referire la altii, cand ma compar cu cine mi-a fost mie drag, abia de ma intrezaresc pentru ca am invatat dupa ei. Nu faci un tablou pentru ca ai vazut flori, ci pentru ca ai vazut alte tablouri care ilustrau asta. Si tii cont de asta. Ce spun eu acum a mai fost spus. Vorbim in prespectiva unei aspiratii si asta nu se poate banaliza, pentru ca nu e de atins. Mereu spunem Buna ziua!, mereu vedem rasaritul soarelui, mereu vedem... Dar asta nu se banalizeaza. Abia asteptam sa reinviem. Nu iti place mereu sa dormi, sa stai, vrei din cand in cand sa ai cate o fapta care sa te scoata in evidenta cat de cat, intr-un mediu restrans sau, de ce nu, mai larg. Depinde de puteri. Acum sunt puteri mult mai mari dar nu intotdeauna benefice pentru suflet." De ce spune artistul asta? Din cauza vitezei si a tehnologiei care ne inconjoara si care ne forteaza parca sa parem, sa simtim ceea ce nu exista. ,,Cu ajutoarele tehnice, dai impresia ca esti cosmic, dar esti cat o gamalie", spune Adrian Boureanu.

Modele de urmat

Cand vine vorba despre cum a inceput omul Adrian Boureanu sa imbratiseze tainele artei, este ceva pe cat de simplu, pe atat de evident. ,,A venit pur si simplu!" Povestea despre talentul sau incepe din copilarie. ,,Toata lumea se agata de marii mentori care au un rol covarsitor in formarea unui om. Ce imi amintesc eu indeosebi la izvorul intelegerii plastice? Ei bine, cand aveam vreo patru ani, mama mea, fara sa stie a desena - le facea precum cele din pesteri -mi-a grafiat doua fiinte umane din cercuri, bete, dar faptul ca am vazut cum poate fi desenat ceva rapid a fost definitoriu pentru mine. Mi-a atras atentia aceasta ipostaza: mama care grafia cu o gratie nebanuita, un non-limbaj care mi-a patruns in adancuri. Un alt moment care cred ca m-a inspirat intr-ale picturii a fost momentul in care sedeam pe o gramada de lemne tocmai rasturnata in fata portii. Tin minte ca ceva m-a facut sa ma intorc si sa privesc in zare neantul. Era amurg si de-atunci am stiut ca exist. Acea neliniste parca s-a marit pe masura ce inaintam in varsta." Ii placea sa faca parte din lumea artistilor, isi dorea sa fie ca acestia din urma. Dupa liceu a fost inscris la Pictura monumentala, dar ,,am disparut deodata din peisaj". Era fascinat de faptul ca ,,desenezi ceva fara sa semene si totusi transmite ceva: o floare, un arbore...ceva..."

Oamenii mari, mentorii cautati de lume, au facut si fac parte si din placerile pictorului. ,,Valorile in care am crezut si pe care le revizitez mereu sunt ale celor care nu mai erau in viata in copilaria mea. Marii pictori ai nostri care nu mai erau, iar eu nu aveam de unde sa stiu asta. Mentorii mei au fost Grigorescu, Andreescu si Luchian. Portretul lui Mos Nicolae sau Cobzarul ale lui Luchian si Iarna la Barbizon al lui Andreesu sunt lucrari care m-au inspirat si care m-au facut sa imi doresc mai tare sa imi cultiv talentul si sa merg mai departe."

Arta cere sacrificii...

Ma intreb adesea ce inseamna arta si un raspuns mai clar si mai concis nu l-am avut pana acum. Adrian Boureanu sustine ca pentru el, ,,arta inseamna ce vrei." ,,Acum este atat de discutat si deschis acest concept;  nu mai are frontiere din cauza ca suntem in cautare de identitate. Suntem in criza, ceea ce pe de o parte este bine. Nu mai stii cine esti si totusi vrei sa pornesti din nou. Inima iti bate, dar nu stii de ce bate. Nu mai are ratiuni. Si atunci, ne indragim unii pe altii, vorbim pana ne regasim cuvintele. De fapt noi nu vorbim, e o zeama de varza. Astea cu vai ce bine arati, te-ai vopsit, ai incaruntit... Este un exod. Pe vremea mea se numea bejenie. Cand o luai din loc, nu mai aveai ce face. Eu plec acum."

Cum se apuca un om de treaba?

Ei bine, artistul spune ca ,,daca simt ca nu inspir pe altii, ca nu impresionez, nu ma apuc. E ca atunci cand faci o conversatie doar ca sa fie: Domne, ai ceva de spus? Da. Ma cheama Adrian. Si imi pare bine de cunostinta. Dar cum iti pare bine? Domne, am cunoscut pe cineva care a avut grija de vorbele mele. Asta este ceva ce am invatat de la Micul Print. Cand cunosti pe cineva, trebuie sa protejezi acel ceva sau pe acel cineva, infatisarea, prin cuvinte, culori, faci o poezie, o dedicatie. Arta a devenit omniprezenta. Se expune si in spatii neoficiale, peste tot. Si lumea din ce in ce a imprumutat din gesturile artistice. Le place sa aiba o mesa mai colorata. De multe ori altfelul este luat in deradere, prost inteles."

Viata de artist in general este una mai grea si mereu a cerut sacrificii din partea adeptilor sai. ,,Este foarte dificila, pentru ca nu e luata in seama. Artistul ar putea improspata ideile societatii. Una e sa vorbesti cu un tip care chiar stie dintr-ale miscarii spiritului si alta e sa vorbesti bancuri. Sunt bune si astea, dar cu masura. Ne hranim cu zeama de vorba..." Din pacate, ,,ca artist esti marginalizat, se discuta despre tine ca despre unul neajutorat: asta ce face? Putea sa faca asta doar duminica, nu in fiecare zi. Totusi, pentru mahalaua in care eu am crescut, asta era o indeletnicire...trebuia sa ai ceva lipsa la cap ca sa faci asa ceva. Eu nu am bagat in seama rautatile. Am fost atat de atras de biblioteca si de lucrari, incat nu m-au interesat discutiile de acest gen. De multe ori, imi facea placere ca ma lasau in pace sa imi vad de ale mele."

Reusita pentru un artist

Daca pentru cei mai multi dintre noi, reusita inseamna faima, pentru Adrian Boureanu ,,reusita inseamna sa iti poti continua lucrul. Sa te milogesti si milogeala sa dea roade, ca sa iti poti continua lucrul". Lucrarea care il reprezinta si pe care o indrageste cel mai mult omul si artistul Adrian Boureanu este Vioara care intoarce inapoi in materialul din care a fost facuta. ,,Ma regasesc in aceasta lucrare. Cand ai ragaz, tihna, toate ti se infatiseaza. In zilele noastre nu mai exista timp, ragaz sa sedem ca altadata, ca femeile de pe ulita, care stateau si vedeau eternitatea. Acum trece timpul si habar nu ai de ce a trecut, raspundem repede, punem banda si avem impresia ca spunem cele mai destepte lucruri... Mai bine am tacea..."

Si pentru ca vorbim de schimbare si timp, si arta se adapteaza noii ere. Adrian Boureanu sustine ca ,,de fiecare data a facut asta, arta. Ne plangem ca nu ne regasim, dar tocmai teama asta e destul de expresiva, stradania noastra de a ne regasi. Nu e desert in arta. Sunt cautari cu controverse, scandaluri, chestii neconditionale. Nu te poti rezema de ele. Mai scapa piciorul, te impiedici, te ridici... Suntem pe cale de a ne ineca, daca nu ar fi asta. Avem de ce ne agata. Ne vom salva cu un vers, cu o rima, cu o picturica... Ne vom salva!"

Ce i-ati spune unui copil de 7 ani?

,,Trebuie sa se inteleaga. Nu sunt vorbele mele. Analfabetii sunt cei care nu vor sa inteleaga, nu cei care nu citesc. Ce vor face tinerii din ziua de azi, nu stiu. Credinta noastra asta e. Avem incredere mai mult in cuvant. S-a mai debarasat chestia asta, totusi, aici taina este in lumina, asa am invatat noi. Este un mister. Ea lasa lucrurile sa se vada. Pe lumina nu o vezi, o stravezi. Asta e ceva extraordinar. Cum pictezi aceasta lumina prin care se strevad lucrurile? Ea este calma , este domoala, e apriga , e casanta, e... cum o vede fiecare si de acolo se iveste un colt din sufletul lui, vezi de ce a aparut el pe fata pamantului. Cum deseneaza copiii: pare ca toti deseneaza la fel, dar nu e chiar asa. Daca il urmaresti, daca ii cultivi asta! Nu stiu eu ce ar trebui sa deseneze un copil. Ar trebui ca parintii lor sa ii duca sa vada ce le place lor mai mult, pentru ca fiecare are un rost al lui. Si vrei, tu, parinte, sa il indrepti spre a fi un copil entuziast, agatat bine de viata, indragind viata. Astea se gasesc in anumite valori picturale. In florile lui Luchian, in colbul drumului la Grigorescu. Ii arati muzeul la 3 ani, la 6 ani, apoi la 9 ani... Si de aici isi culege. Nu trebuie sa ii dai tu mura-n-gura, il lasi pe el sa priveasca," spune artistul.

Pentru cei care vor sa imbratiseze aceasta arta, Adrian Boureanu are un singur sfat: ,,Sa se apuce de pictat. Sa vezi ce bine o sa fie! La prima incercare, o sa zici ca nu poti. Pune pe hartie dupa pofta inimii, pentru ca nu stie nimeni cum trebuie sa se faca. Am lucrari pe care le-am facut cu ceva ce nu stiam. De ce crezi? Pentru ca nu am vazut. Daca as vedea, ce sa mai cred? Daca nu se apuca de pictat, macar sa intre in muzee."