Leadershipul se invata in familie
Se spune ca leadershipul este o arta, iar ,,uneltele" pe care le are la indemana artistul sunt nimic mai mult decat adevaruri despre oameni. In societatea zilelor noastre, ii urmam pe cei capabili sa ne inspire pentru a duce povestea noastra mai sus, mai departe. Avem nevoie de simboluri spre care sa privim atunci cand avem nevoie de o recalibrare, iar liderii reprezinta astfel de persoane.

de Bogdan Rusu, MBA - Managing Partner Antreprenori Anonimi
In viata mea, exista multi oameni pe care ii consider adevarate surse de inspiratie - de la scriitori, muzicieni, regizori si pana la oameni de afaceri. Insa, daca ar fi sa vorbesc despre o singura persoana care sa reflecte cat mai multe din calitatile pe care le atribuim in mod obisnuit unui lider, acea persoana este tatal meu.
Pentru unii poate parea un cliseu sa vorbesc despre tata, insa imi argumentez alegerea printr-o paralela intre calitatile unui lider si atributele unui parinte.
Liderul are incredere deplina in oamenii lui
A devenit mult mai clar ce anume reprezinta tatal meu pentru mine la scurt timp dupa ce am devenit si eu tata, in urma cu cativa ani. Pe de-o parte, este miraculos cum vine pe lume o noua persoana, care nu a mai existat pana acum. De cealalta parte, este o experienta care a reusit sa imi schimbe macazul de la ,,mine" la ,,noi". Atunci am inteles ca asa a fost si tatal meu pentru mine, mereu, si am putut sa apreciez cu adevarat felul in care m-a sustinut in absolut toate ideile nastrusnice pe care le-am avut de-a lungul anilor. Sfaturile lui nu au cautat niciodata sa ma descurajeze sau sa imi dea senzatia ca el nu m-ar considera capabil sa duc planul meu pana la final, chiar si atunci cand nu era prea sigur ca intelege exact ceea ce vreau sa fac.
Acest vot de incredere mi-a dat curaj sa incep proiecte, de la cele mai nesemnificative, pana la cele de astazi, si sa persist in fata greutatilor asociate unor indeletniciri antreprenoriale, cu suisuri si coborasuri, cu bune si cu rele.
-
Liderul isi motiveaza oamenii pentru ca ei sa-si atinga potentialul
Trebuie sa stiti ca tatal meu nu este si nu a fost niciodata un om de afaceri. Cu toate acestea, in profesia sa de medic, a dovedit multe din caracteristicile unui antreprenor de succes, avand, de fapt, o dedicare uriasa pentru oameni. Oameni care, la randul lor, au raspuns cu apreciere si l-au recomandat mai departe.
Motivatia pe care am primit-o de la el a constat in felul in care mi-a putut demonstra ca, atunci cand lucrezi in beneficiul oamenilor, dandu-le ceea ce au nevoie, la momentul potrivit, vei construi de fapt relatii durabile. Acesta este secretul lui, atat in viata, cat si in profesie.
Pana la urma, cu totii avem nevoie de motivatie pentru orice vrem sa facem, dar diferenta dintre o reclama care ne promite ,,fericirea absoluta" intr-o cutie de suc si un lider este ca cel din urma ramane acolo si pe parcurs, pentru a ne ghida si a ne face sa ne ajustam la obiectivul propus, cu vederea sa de ansamblu, dar mai ales cu felul intim in care ne cunoaste pe fiecare.
La fel e si cu tatal meu. Daca eu am succes, poate si el spune ca a avut succes, asa ca. fiind constient de acest fapt, cu o caldura inepuizabila imi sta alaturi la fiecare pas si oricand am nevoie de directie.
-
Liderul cantareste o situatie si ia decizia potrivita pentru oamenii lui
De multe ori, suntem confruntati cu decizii grele, care nu vin fara sacrificii si compromisuri. Probabil ca cea mai importanta trasatura a unui lider este felul in care isi sacrifica propriul interes pentru bunastarea celor care il urmeaza sau pentru a indeplini obiectivul comun.
Am identificat aceasta lipsa de mandrie si la tatal meu, in momente in care familia noastra se confrunta cu greutati - pe care nu le puteam depasi decat uniti fiind si sacrificand planuri anterioare.
Adaptabilitatea tatalui meu a fost mereu impresionanta, fie ca a trebuit sa facem ajustari din punct de vedere geografic sau ca a trebuit sa ne aliniem cu noi contexte socio-economice. Situatii de acest gen m-au facut sa inteleg ca responsabilitatea unui lider nu sta in puterea sa, ci in intelepciunea de care da dovada atunci cand imprejurarile ne provoaca.
-
Liderul reprezinta un reper atat pentru oamenii lui, cat si pentru cei din exterior
Toate culturile si civilizatiile au avut si au simboluri - esenta unei idei, a unei trairi care este atat de simplificata, incat poate fi comunicata si inteleasa cu usurinta de orice audienta. Liderii din randul oamenilor sunt simboluri care unesc familii, echipe, companii si chiar natiuni intregi.
Ma refer la acea unitate care creeaza identitatea, identitate care, la randul ei, exprima un sentiment de confort si de liniste in mintile si inimile celor care se regasesc in ea.
Cu o asemenea responsabilitate pe umeri, un tata trebuie sa fie foarte atent la comportamentul sau, constient fiind ca actiunile sale au consecinte pentru intreaga familie. In ceea ce ma priveste, statornicia, abilitatea sa de a ramane un pilon de sprijin si de referinta pentru ceilalti, a insemnat ca, indiferent de initiativele mele, am fost mereu convins ca ma pot baza pe sustinerea si pe indrumarea tatalui meu.
Se spune ca leadershipul este o arta, iar ,,uneltele" pe care le are la indemana artistul sunt nimic mai mult decat adevaruri despre oameni.
Nu sunt de acord ca trebuie sa facem o distinctie intre ,,lideri" si ,,cei care ii urmeaza". Termenii sunt relativi, deci trebuie sa stea in stransa relatie cu situatia la care ne referim. In plan profesional avem exemplul liniei de raportare, iar in cel personal, avem exemplul generatiilor.
Tatal meu este si a fost mereu un om pe care l-am urmat, iar fiul meu se uita in fiecare zi la mine si asteapta de la mine sa il ghidez, pentru ca si el sa poata deveni un lider pentru ai sai.
-
Carte de vizita
Bogdan Rusu este antreprenor, consultant de business si mentor pentru creatori de start-up-uri si IMM-uri, specializat in generarea si controlul modelelor de afaceri.
A studiat Stiintele Comunicarii, are un master in Antreprenoriat si detine o diploma de MBA in Management, de la Westfaelische Hochschule din Germania.
Si-a inceput activitatile antreprenoriale inca din liceu si, pana astazi, a fondat mai multe companii, in domeniul tehnologiei, media, business services si comert. In prezent deruleaza in calitate de Managing Partner si un proiect social care promoveaza valorile profesionalismului catre tinerii din Romania: Antreprenori Anonimi.