•   Postat de Cristiana Patru
• 25/09/2017

#Invata de la Lideri - Oana Gheorghiu: "Cred ca daca esti nevoit sa faci un pas in spate, e doar pentru a-ti lua avant"

Mi-a luat foarte mult timp pana cand am putut sa ma adun ca sa scriu o introducere despre Oana Gheorghiu de la Asociatia Daruieste Viata. Unul dintre motive a fost acela ca m-am gandit ca nu are nevoie de nicio introducere si ca nu as putea sa spun nimic nou. Alt motiv, la fel de important, a fost si faptul ca mereu ma copleseste (da, draga Oana, acum stii), asa ca mi-a fost foarte teama ca nu voi gasi cuvinte destul de puternice ca sa va spun cat de mult o admir si cat de fericita si onorata ma simt pentru ca am avut sansa sa o intalnesc si bucuria de a o numi prietena.

Oana Gheorghiu & Carmen Uscatu

Iar cum nu poti sa vorbesti despre Oana Gheorghiu fara macar sa o mentionezi pe Carmen Uscatu, si povestea mea despre Oana incepe tot de la Carmen. Am cunoscut-o pe Carmen atunci cand am fost colege in departamentul de Marketing al unei companii multinationale. Cred ca nici nu va puteti imagina cat de surprinsa am fost cand, la vreo 3 ani dupa ce ne-am cunoscut si am lucrat impreuna in Marketing, in 2009, am primit o invitatie de la Carmen la cateva evenimente de sustinere a unui adolescent aflat in situatie de viata si de moarte. Asa am cunoscut-o pe Oana, iar restul e istorie. Frumoasa istorie a doua persoane minunate, care au ajutat romanii sa se ajute intre ei, iar acest ajutor are si o valoare: peste 6 milioane de euro. Acum intelegeti de ce ma tem ca nu cumva cuvintele sa ma tradeze si sa nu va pot spune cat de coplesita sunt de fapt?! De peste 8 ani incoace nu incetez sa ma intreb: cum se face ca oameni ca tine si ca mine, care avem responsabilitati si acasa si la serviciu si zile pline de nu ne vedem capul, se pot gandi sa faca ceva si pentru altii, la nivel atat de mare?! Pentru ca sa ne fie foarte clar: primii 3 ani din viata lor de ONG, Oana si Carmen i-au activat in paralel cu serviciul la o companie multinationala si crescandu-si copiii. Au reusit in perioada aceea sa stranga primele 2 milioane de euro pentru a crea conditii foarte bune in spitalele de oncologie, in special pediatrica, din Romania, aducandu-ne tara mai aproape cu 25 de ani de momentul prezent in acest domeniu. Nu stiu cum vi se pare voua, dar eu nu pot sa cuprind cu mintea si probabil ca nu am sa inteleg niciodata cum au reusit.

In speranta ca totusi voi face macar un pas in plus si voi reusi sa inteleg cate ceva, am rugat-o pe Oana sa-mi raspunda la cateva intrebari si ii multumesc pentru ca a acceptat. Va invit sa cititi in continuare un interviu din care veti descoperi secretul daruirii, dezvaluit de Oana cu luciditate si umor, ca si cand nu ar fi mare lucru si l-ar putea stapani oricine. Pentru ca asa este Oana - in ciuda grozaviilor cu care intra in contact zi de zi (recunosc, pe mine nu m-ar tine inima), este mereu cu zambetul pe buze si mereu provocand viata sa continue. Cel mai recent proiect al ei este sa-si daruiasca ziua de nastere. A, nu, scuze - de fapt s-a apucat sa vanda fericire: https://www.bursadefericire.ro/campanii/de-ziua-mea-vand-fericire/MVpZBmOp9. Pentru ca daca nu ea, atunci cine?!

1.Ce te-a indemnat sa vrei sa ii ajuti pe cei care au nevoie de sustinere prin Asociatia Daruieste Viata?

Este greu sa definesc ce m-a indemnat sa fac ceea ce fac azi... nu am planuit nimic, s-a intamplat sa primesc un mail al unei mame disperate, care incerca sa sranga bani pentru a-si salva singurul copil, diagnosticat cu leucemie. Era in martie 2009. Mailul acela m-a facut sa ma pun, pentru doar o fractiune de secunda, in locul acelei femei si cred ca a fost cea mai cumplita fractiune de secunda din viata mea.

Am incercat atunci, impreuna cu prietena mea Carmen Uscatu, sa facem ceva, sa determinam autoritatile sa-si faca treaba si sa-i asigure dreptul la viata lui Dragos, copilul de doar 17 ani, condamnat la moarte de indolenta unor functionari. Pe masura ce interactionam cu reprezentantii institutiilor publice care ar fi trebui sa fie in slujba cetateanului, revolta crestea si o data cu ea si determinarea noastra de nu renunta pana cand statul nu respecta dreptul lui Dragos de a se trata in strainatate.

Asa a inceput totul si apoi nu ne-am mai putut opri, caci alti si alti oameni aveau nevoie disperata de ajutor.
Dragos a plecat la tratament in Israel dupa mai bine de o luna de lupta cu autoritatile, lupta care a insemnat zeci de petitii, sute de emailuri trimise oamenilor politici ai momentului si un miting in fata Guvernului. S-a stins, din pacate, 6 luni mai tarziu, in clinica din Israel unde, desi invinsese leucemia, l-au doborat infectiile cu care Spitalul Coltea il ,,inzestrase" (TBC, pseudomonas si multe altele) pe parcursul celor cateva luni cat fusese internat.

2.Care au fost momentele semnificative din viata ta si ce impact au avut in formarea persoanei care esti acum?

Mi-e greu sa definesc momente semnificative din viata mea. Mai degraba cred ca m-au marcat, m-au modelat si uneori chiar m-au schimbat oamenii pe care i-am intalnit si experientele pe care le-am trait. si pot sa spun ca ma simt o norocoasa pentru ca am avut privilegiul de a intalni oameni cu totul speciali, oameni de la care am invatat enorm. De la unii dintre ei inca invat.

3.Ce anume te motiveaza, te pune in miscare, ce este important pentru tine?

Ma revolta foarte tare orice nedreptate... atunci cand ma simt nedreptatita sau cand cineva este nedreptatit simt nevoia sa intervin, sa fac ceva, sa fac cumva dreptate. Este destul de greu sa traiesti cu trasatura asta (nu cred ca e nici calitate, nici defect, e doar o trasatura) pentru ca nedreptate vezi la fiecare pas... de la soferul care iti taie calea doar ca sa fie cu 2 m in fata ta si pana la pacientul care-si primeste doar jumatate de tratament pentru ca cealalta jumatate pleaca la export doar pentru ca o mana de oameni sa castige bani multi. Am invatat cu timpul sa tolerez nedreptatile inofensive (desi, recunosc, inca ma enervez in trafic) si sa ma concentrez pe ceea ce conteaza cu adevarat. Asa ca energia mea vine din revolta fata de nedreptate, fata de cinismul si indolenta autoritatilor, fata de hotia, fatarnicia si impostura unora care ajung sa decida pentru noi.

4.Ce faci atunci cand lucrurile nu merg asa cum ti-ai dorit?

Caut solutii. Intotdeauna ma gandesc la o alternativa. Nu cred sa ma fi aflat pana acum in situatia de a nu gasi o cale de iesire... Uneori pierzi, uneori esti nevoit sa renunti, dar nu privesc asta ca pe un esesc. Cred ca daca esti nevoit sa faci un pas in spate, e doar pentru a-ti lua avant. Perspectva de om optimist, nu?

5.Ce te face sa perseverezi, chiar daca intalnesti obstacole in calea ta?

,,Nu se poate" e expresia magica pentru mine...daca vorbim despre lucruri pragmatice, desigur, atunci merg pana in panzele albe ca sa arat ca se poate. Asta poate fi exasperant pentru cei de langa mine...nu e intotdeauna de bine .
Serios vorbind, incerc sa-mi setez corect asteptarile, pentru ca noi, romanii, cred ca avem o slabiciune in a avea asteptari foarte mari de la eforturi foarte mici. Vrem sa avem azi totul si, daca se poate, fara prea mari sacrificii. Asteptarile supraestimate duc la esec, apoi apar resemnarea si renuntarea.
Cred ca poti fi perseverent doar daca ai o imagine realista asupra efortului pe care trebuie sa-l faci si asupra rezultatelor pe care sa le astepti.

6.Care crezi ca este misiunea ta - fata de tine, familie, organizatia pe care o conduci, societate?

Nu stiu daca am o misiune anume, nu ma gandesc niciodata asa. Eu si Carmen construim proiecte pas cu pas, pornim de la nevoi si incercam sa avem o viziune pe termen lung. Este greu sa faci asta, mai ales intr-un sistem cum este sistemul medical, in care nimic nu se face cu strategie. Totul e haotic, fiecare spital, fiecare sectie se dezvolta in functie de personalitate sefului, de preocuparile si interesele lui.

Pe de alta parte stiu foarte clar ca nu pot sa salvez lumea. Pot doar sa incerc sa fac bine, sa ajut, sa-i conving si pe altii sa o faca. Cred cu tarie in onestitate, in a face bine, in a incerca sa fii bun. Cred ca lumea se schimba putin cate putin cu fiecare lucru bun pe care fiecare dintre noi il face. Ma simt datoare sa ma implic in viata civica, sa iau atitudine, sa spun ce consider ca nu e bine, dar sa si pun umarul la a construi sau a rezolva probleme.

In ceea ce priveste familia, ai mei sunt foarte cool, ma tolereaza si s-au obisnuit cu ideea ca despre mancarea mea nu se va spune niciodata ,,buna ca la mama acasa"

7.Ce mesaj ai pentru cititorii nostri care isi doresc sa se formeze sau sa se perfectioneze ca lideri?

"Life is uncertain. Eat dessert first." Mi se pare ca citatul asta spune totul despre modul in care ar trebui sa vedem viata si e valabil nu doar pentru cei ce vor sa devina lideri, ci pentru oricine are o pasiune, o idee, un tel. Teama de esec, lipsa de incredere in noi insine si senzatia pe care cred ca o are oricine la tinerete, ca avem tot timpul din lume la dispozitie, ne fac sa amanam momentul desertului, adica acela in care ne implinim visurile. Asadar, indrazniti sa serviti desertul mai intai!